"Daca nu mai avem cetăţi ne vom bate în ruinele lor, Şi când va mai fi o singură palmă de pământ pe care să putem sta în picioare, ne vom bate pentru palma aceea! Aceasta-i legea, SINGURA! Alta nu cunosc."
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Arhiepiscopul Tomisului discreditat din nou
Un bărbat a depus o plângere la Parchetul General în care îl acuză pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale pe când era minor, transmite RTV.
Acuzaţia este cu atât mai gravă, cu cât, mărturiseşte bărbatul, fapta s-a petrecut în urmă cu 15 ani, pe atunci el fiind minor şi frate la mănăstirea dobrogeană Dervent.
Din plângerea acestuia reiese că ierarhul i-a cerut tânărului să meargă la baie, unde i-a făcut avansuri şi l-a determinat să întreţină relaţii sexuale. Mărturia bărbatului conţine referiri şi la alţi minori, elevi ai Seminarului teologic din Constanţa.
Mai mult, adaugă RTV, această întâmplare este confirmată de unul dintre capii Arhiepiscopiei Tomisiului, condusă de Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Iată recția Arhiepiscopului Teodosie: „Eu ştiu despre cine este vorba. Se numeşte Ciprian, atâta ştiu. El mă hărţuieşte tot timpul la telefon, sună de pe numere private şi îşi modifică vocea. Chiar şi astăzi m-a sunat“, a spus Teodosie pentru Adevărul Constanța.
Arhiepiscopul Teodosie a mai fost implicat în trecut într-o serie de scandaluri, fiind acuzat de luare de mită şi fals intelectual.
vineri, 25 noiembrie 2011
Romania - Dacia - Germania
Romania este apreciata in Germania prin producatorul Dacia .
Auto Bild scire ca Logan 2 îşi va face apariţia la Salonul Auto de la Paris din toamna lui 2012. Presa germană a prezentat imagini din care se vad că noul Logan va avea un design mai sofisticat şi o parte frontală mai agresivă. Unii spun chiar că va avea şi dimensiuni mai mari, dar chiar si preturi mai mari , care ar putea ajunge in Germania la 9 000 de euro .
joi, 24 noiembrie 2011
Boc in israel
Serviciile de securitate israeliene s-au gandit sa nu-l pierdem pe Boc si l-au sfatuit ca, pe parcursul sederii in Israel, sa foloseasca doar masina blindata, ceilalti membri ai delegatiei nefiind foarte importanti , au fost imbarcati in microbuze
Printre temele care au fost abordate premierul roman a declarat ca domeniile prioritare de colaborare romano-israeliana vor fi agricultura, energia, infrastructura, apararea, turismul ca de altfel si marirea numarului de burse pentru studentii israelieni care vor sa studieze in Romania
In ungaria unii inca mai viseaza
Monumentul ridicat in memoria soldatilor sovietici din centrul orasului Budapesta a fost vandalizat miercuri cu graffiti, anunta agentia MTI. Monumentul din Piata Libertatii, inconjurat cu un gard de metal, a fost acoperit de inscrisuri cu vopsea neagra.
Sloganurile scrise pe monument faceau referire la frontierele Ungariei asa cum erau inainte de tratatul de la Trianon: "Ardealul inapoi", "Totul inapoi", "Jos cu cotropitorii" si "Independenta" (cu un "n" lipsa) au fost scrise, dupa aparente, in graba, de persoane necunoscute. Politia a deschis o ancheta.
De asemenea, textul oficial de pe monument scris atat in rusa, cat si in maghiara, fusese acoperit cu vopsea neagra. In anii '20, in locul respectiv statea un monument dedicat Ungariei Mari, dupa ce tara semnase tratatul de la Trianon in urma Primului Razboi Mondial.
miercuri, 9 noiembrie 2011
Carti pentru bibliotecile din Republica Moldova
Hunedorenii pot contribui prin donare de cărţi pentru Republica Moldova . Acţiunea caritabilă , organizata de PDL Organizatia de Tineret are drept scop, sprijinirea bibliotecilor din Republica Moldova care se află într-un deficit considerabil de cărţi scrise în limba română. Campania se desfăşoară în perioada 7-17 noiembrie, iar toti cei din judeţul Hunedoara , care doresc sa faca donatii , le pot face la sediul PDL din Deva.
marți, 8 noiembrie 2011
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva

Motiv de bucurie pentru angajaţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din municipiul Deva care, începând de mâine, vor avea un sediu nou unde îşi vor putea desfăşura activitatea. Clădirea administrativă a muzeului va fi inaugurată, după ce a stat mai mulţi ani în şantier pentru că a necesitat lucrări de restaurare.
Imobilul este, de fapt, unul foarte vechi (fost muzeu de ştiinţe naturale), dar transformat la standarde actuale, după ce a trecut printr-un amplu proces de reparaţii şi modernizare. „Materializarea acestui proiect a fost posibilă prin sprijinul acordat instituţiei noastre de către Consiliul Judeţean, care, în deplin acord cu politica managerială a instituţiei muzeale, doreşte eliberarea spaţiului Palatului Magna Curia în vederea organizării unei expoziţii de bază, care să reprezinte punctul cultural cel mai atractiv al municipiului Deva şi al judeţului Hunedoara”, declarat Liliana Ţolaş , manager interimar al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Cât timp clădirea a stat în reparaţii, muzeul nu a putut funcţiona la capacitatea sa normală, fiind organizate doar expoziţii temporare în spaţiile aflate la parterul Palatului Magna Curia. Odată cu inaugurarea noului corp al clădirii, reprezentanţii instituţiei de cultură hunedorene spun că, patrimoniul deosebit de bogat al muzeului din Deva va fi astfel pus în valoare, după o perioadă de aproape 14 ani de depozitare.
sursa Servus Hunedoara
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


