Resentimentele faţă de germani cresc pe zi ce trece în Franţa, Marea Britanie, Grecia. Chiar şi presa franceză are îndoieli că Germania nu vrea să guverneze singură Europa. Nu doar în Franţa politica adoptată de cancelarul Angela Merkel suscită sentimente anti-germane. Şi la Londra, şi la Atena, politicienii şi mass-media denunţă crearea "celui de-al patrulea Reich".
În Marea Britanie, politica europeană a cabinetului german este criticată virulent. Premierul David Cameron se opune celor mai multe dintre proiectele iniţiate pe plan european de Germania, în tandem cu Franţa : contribuţia la FESF, taxa pe tranzacţii, controlul bugetului. Faptul că Berlinul nu permite Băncii Centrale Europene să intervină şi să cumpere masiv obligaţiuni ale statelor cu probleme este criticat şi el în mai toate capitalele europene, mai făţiş sau mai voalat. Însă referinţele la ceea ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial s-au înmulţit abia recent. "Trăim astăzi într-o Europă dominată de Germania, adică exact situaţia pe care proiectul european trebuia s-o împiedice", declarase ultraconservatorul britanic Nigel Farage în faţa Parlamentului European. Înregistrarea discursului lui Farage a avut mare succes în Regatul Unit, unde şi clasa politică, şi presa sunt ecoul unor temeri tot mai mari de hegemonia germană, scrie "Le Figaro". Primarul conservator al Londrei, Boris Johnson, a avertizat, într-un interviu pentru "Sunday Telegraph", că "nu trebuie să ne prefacem să creăm un guvern european, care ar fi în fapt controlat de Germania". Încă din luna august, "Daily Mail" (tabloid cu orientare de dreapta) îşi titra un articol "Ascensiunea celui de-al Patrulea Reich sau cum se foloseşte Germania de criza financiară pentru a cuceri Europa". Tabloidul scria că "Germania, care nu a mai fost atât de puternică din 1941, a tras sforile clubului exclusivist european pentru a-i debarca pe premierul Silvio Berlusconi şi pe Giorgios Papandreu pentru a-i înlocui cu tehnocraţi supuşi". Sentimentele anti-germane sunt însă exprimate şi argumentat şi mai subtil. În "Financial Times", Sebastian Mallaby demonstra că Germania este ţara care a beneficiat cel mai mult de pe urma zonei euro -fie că e vorba de moneda comună sau de cheltuielile nemăsurate făcute de statele vecine - şi că acum ar trebui tot ea să contribuie cel mai consistent la salvarea euro.
"A doua Ocupaţie" a Greciei
Încă de anul trecut, presa elenă reamintea că Germania nu ar trebui să dea lecţii Atenei cum să facă economii, mai ales că încă mai are datorii istorice faţă de Grecia. Iar nominalizarea, în noiembrie, a unui german în fruntea task-force-ului Uniunii Europene - Horst Reuchenbach - nu a fost cea mai fericită alegere, în niciun caz în ochii grecilor, care îşi amintesc încă destul de clar ororile Ocupaţiei naziste. Horst Reuchenbach a fost rapid poreclit "al Treilea Reichenbach", a fost desenat (ca şi Angela Merkel) în costum de ofiţer nazist, iar biroul său a fost denumit "noul cartier general al Gestapo-ului". Alţi analişti recunosc că această dominaţie e involuntară şi se datorează economiei sale solide. Iar acum, că Franţa a început să aibă probleme şi să depindă ca şi alte state europene de deciziile Berlinului, Germania se regăseşte singură la cârma Europei şi nu mai foloseşte mănuşi pentru a impune celorlalţi remediul său naţional : austeritatea. Angela Merkel a tot explicat că "Germania nu vrea să domine Europa". Nu mai este crezută, mai ales că alţi membri ai propriului său partid, precum Volker Kauder, declară, candid, că "Europa vorbeşte germana". Chiar şi presa germană are dubii serioase. "Mai putem vorbi de o Europă democratică, egalitară şi diversă când, sub biciul german, sunt impuse ţărilor din Sud, ca şi când nu ar avea de ales, politicile de austeritate concepute la Berlin şi puse în aplicare de pretinse guverne de experţi ?", se întreabă "Berliner Zeitung". Acelaşi cotidian mai lasă o notă de îndoială : "Cum se împacă presiunea politică exercitată de Berlin asupra BCE (de a nu tipări bani şi a cumpăra obligaţiuni spaniole, italiene, greceşti) cu independenţa pe care insistă că ar avea-o BCE ?". "Der Spiegel" este încă şi mai dur : "Germania a câştigat săptămâna trecută al Doilea Război Mondial. Ups ! Am spus ceva ce nu trebuia ? O avem deci pe Angela Merkel, stăpân unic şi o Europă germană despre care nu ştim nimic, decât că italienii nu mai trebuie să fie italieni". Franţa vorbeşte de "Bismarck", "Diktat" şi "Schlag" În Franţa, Sarkozy este criticat că a devenit pudelul Angelei Merkel şi al ambiţiilor germane de a domina Europa. Referinţele folosite de politicieni francezi merg de la al Doilea Război Mondial şi până la războiul franco-prusac. François Hollande, candidatul Partidului Socialist la prezidenţialele de anul viitor, a explicat, de pildă, într-un interviu, că "Merkel este cea care decide şi Sarkozy cel care se supune" în negocierile despre viitorul monedei europene. Un alt lider socialist, Arnaud Montebourg, a acuzat-o pe Merkel că aplică o politică "stil Bismarck", într-o aluzie la umilirea Franţei de către Otto von Bismarck în timpul războiului franco-prusac (1870-1871). Parlamentarul comunist Jean-Marie Le Guen l-a comparat pe Sarkozy cu Edouard Daladier, care s-a dus în 1938 să semneze cu Hitler acordurile de la Munchen, prin care era cedată Cehoslovacia. La celălalt capăt al spectrului politic, Marine Le Pen (Frontul Naţional, extrema dreaptă) a denunţat "Europa schlag-ului, cu alte cuvinte Europa care înseamnă pierderea suveranităţii noastre". Germania redeschide ancheta asupra unui măcel nazist Într-o sincronizare ciudată, Germania a redeschis ancheta asupra masacrului de la Oradour-sur-Glane. Pe 10 iunie 1044, 642 de persoane (din care peste 200 de copii) erau masacrate în orăşelul francez de trupele SS. Acum, după 67 de ani, parchetul din Dortmund a identifiat şase foşti membri SS încă în viaţă, care se aflau la Oradour-sur-Glane în momentul masacrului. Locuinţele celor şase au fost percheziţionate recent, scrie "Le Figaro". Cel mai probabil, cei şase SS-işti, acum cu vârste între 85 şi 86 de ani, erau pe atunci foarte tineri şi nu ocupau vreo funcţie de comandă. În prezent, ei locuiesc la Hanovra, Berlin, Koln, Bielefeld şi Darmstadt şi au fost găsiţi cu ajutorul documentelor fostei poliţii politice din Germania de Est, Stasi. Doi dintre ei au negat déjà că ar fi participat la masacru, iar patru sunt în incapacitate de a vorbi sau de a-şi aminti. Iar în percheziţii nu a fost găsit niciun document care să aibă legătură cu ce s-a întâmplat în orăşelul francez. Atunci, 200 de membri ai trupelor SS au fost trimişi în localitatea franceză pentru a descuraja printr-un masacru Rezsistenţa franceză, la patru zile după debarcarea din Normandia
din Adevarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu