Romania - Olanda

Olanda nu a legalizat consumul de droguri, aşa cum a spus preşedintele Traian Băsescu vineri într-un atac la adresa ţării care ne blochează aderarea la Schengen, ci l-a decriminalizat. Olanda nu a făcut acest lucru "din neputinţă", aşa cum a spus Traian Băsescu, ci dintr-o "judecată pragmatică şi realistă, orientată spre rezultate şi respectul drepturilor omului". O spune pentru REALITATEA.NET Eugen Hriscu, asistent universitar la Catedra de Psihiatrie a UMF „Carol Davila” Bucureşti şi director ştiinţific la ALIAT, o organizaţie non-guvernamentală care activează în domeniul prevenirii şi tratamentului problemelor legate de consumul de substanţe.
Declaraţiile preşedintelui au venit în contextul opoziţiei Olandei faţă de aderarea României la Schengen. "Este un abuz al Olandei. România are Albiţa, Olanda are Rotterdam. Nu Albiţa este poarta de intrare a ţigărilor, a alcoolului, a drogurilor de contrabandă, şi nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia şi consumul de droguri. Noi încă luptăm cu ele", a spus Băsescu. Eugen Hriscu subliniază efectul pozitiv al politicilor olandeze criticate de preşedinte şi face o paralelă cu România. Spre exemplu, "vârsta medie a consumatorilor de heroină în Olanda este peste 40 de ani", în timp ce la noi este de 25-27. Mai grav, "în România, conform datelor oficiale comunicate de Institutul „Matei Bals”, rata de infectare cu HIV a consumatorilor de droguri a crescut de 12 ori numai în ultimii 2 ani, în timp ce în Olanda, injectarea este o practica minoritară". Criticile lui Băsescu la adresa Olandei în privinţa politicilor antidrog sunt cu atât mai deplasate cu cât Olanda a sprijinit activităţile ONG-urilor româneşti în domeniu. Nu în ultimul rând, aşa cum aminteşte Eugen Hriscu, criticile lui Băsescu vin în contradicţie cu celebrul raport al comisiei prezidenţiale din 2009, care recomanda tocmai implementarea măsurilor pe care Olanda le-a promovat cu mai bine de 30 de ani în urmă.
Iată în continuare interviul realizat de REALITATEA.NET cu expertul român în problema adicţiilor.

REALITATEA.NET: Care este statutul legal al consumului de droguri în Olanda. Este legalizat?

Eugen Hriscu: Drogurile nu sunt legalizate nicăieri în lume. Legalizarea presupune un statut similar alcoolului şi tutunului, adică taxare, vânzare la liber şi reclamă. În Olanda, ca de altfel în imensa majoritate a ţărilor Uniunii Europene, s-a decriminalizat posesia de droguri în vederea consumului propriu. Aceasta înseamna că un consumator de droguri nu este considerat un infractor şi nu riscă închisoarea dacă nu a comis alte fapte penale. România este unul din puţinele state europene care mai criminalizează posesia. Particularitatea Olandei, spre deosebire de alte ţări europene, este existenţa coffee shop-urilor, locuri unde vânzarea de cantităţi mici (până la 5 g) şi consumul de cannabis şi produse derivate din cannabis sunt permise. Aceasta iniţiativă a avut ca scop separarea pieţelor, în aşa fel încât, persoanele care consumă cannabis să nu aibă acces la droguri mai tari, precum heroina şi cocaina. Un alt element important în felul în care olandezii tratează fenomenul drogurilor este abilitarea poliţiştilor de a face judecăţi în ce priveşte gradul de periculozitate a comportamentului cuiva. Nu este permisă perchiziţionarea sau reţinerea unei persoane care nu se manifestă de o manieră care să creeze probleme.

Din experienţa ta cu experţii olandezi în domeniu, poţi să îmi spui care este motivul pentru care au luat decizia de a schimba abordarea faţa de consumul de droguri? Este din neputinţă, aşa cum a spus preşedintele? Această schimbare de viziune s-a produs la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, pentru că s-a constatat că politicile represive nu fac decât să accentueze consecinţele negative asociate consumului de droguri. În momentul de faţă se accepta tot mai mult că aşa numitul „război împotriva drogurilor” a dus la o creştere a criminalităţii (vezi situaţia cartelurilor din Mexic), o agravare a problemelor medicale (boli transmise prin folosirea în comun a acelor, cum ar fi HIV), fără să apară o scădere a numărului persoanelor care consumă. Modelul adoptat de olandezi şi care în momentul de faţă este modelul general acceptat în Europa este modelul sănătăţii publice, o viziune în care consumul de droguri este văzut ca o problemă de sănătate publică, iar metodele de abordare pun accent pe prevenire, tratament şi îngrijire. Nu neputinţa a motivat această schimbare de viziune, ci o judecată pragmatică şi realistă, orientată spre rezultate şi respectul drepturilor omului, inclusiv al oamenilor care consumă droguri.

Care a fost efectul politicilor olandeze?
Olanda a fost prima ţară care a demonstrat că renunţarea la politicile represive are un efect salutar asupra reducerilor consecinţelor negative asociate fenomenului consumului de droguri. Astfel, pentru a face o comparaţie cu România, vârsta medie a consumatorilor de heroină în Olanda este peste 40 de ani, în timp ce la noi este de 25-27. În România, conform datelor oficiale comunicate de Institutul „Matei Bals”, rata de infectare cu HIV a consumatorilor de droguri a crescut de 12 ori numai în ultimii 2 ani, în timp ce în Olanda, injectarea este o practica minoritară. O alta ţară care promovează măsuri represive, Statele Unite, prezintă rate extrem de ridicate ale mortalităţii prin supradoză, criminalităţii legate de droguri şi prevalenţei consumului de droguri în populaţie. De fapt, Olanda înregistreaza scoruri medii în ce priveşte prevalenţa consumului de droguri, inclusiv cannabis, comparativ cu alte ţări europene. De altfel, o comisie prezidenţială special numită pentru a analiza aceste fenomene sociale a recomandat tocmai implementarea măsurilor pe care Olanda le-a promovat cu mai bine de 30 de ani în urmă. Acest raport a fost salutat la acea vreme de specialiştii români în domeniul sănătaţii publice şi organizaţiile care oferă servicii de prevenire şi tratament. Un exemplu mai recent în acest sens este Portugalia care, în urmă cu 10 ani, a decriminalizat posesia în vederea consumului propriu şi a promovat măsuri care vizează prevenirea şi tratamentul. Astfel, în aceşti 10 ani, au scazut incidenţa criminalităţii, bolilor legate de consum şi chiar prevalenţa consumului. Grecia a promovat anul trecut măsuri similare.

Ce a luat România de la Olanda în acest domeniu, şi ce ar putea să mai preia pentru a avea rezultate mai bune?
După 1990, organizaţiile non-guvernamentale româneşti au preluat experienţa olandeză în ce priveşte tratamentul şi prevenirea tulburărilor legate de consumul de droguri. Cu sprijin olandez, ALIAT a derulat între 2004 şi 2006 primul program de formare post-universitara în domeniul tratamentului dependenţei, program care a dus la instruirea a 50 de medici români şi publicarea primului ghid romanesc de tratament al dependenţei de substanţe. Tot cu sprijin olandez, a fost înfiintat primul centru de schimb de seringi în Bucureşti. Acest tip de intervenţie a reuşit menţinerea ratei HIV în rândul consumatorilor în jurul cifrei de 1% din cazurile noi apărute în fiecare an. Din 2010, când aceste centre au dispărut ca urmare a încetării finanţării internaţionale şi nepreluării lor la bugetul de stat, rata HIV în rândul consumatorilor a crescut de mai mult de 10 ori. Din păcate, politicile statului nu au fost influenţate în acelaşi sens. Aceste politici sunt direct răspunzatoare de dezvoltarea uriaşă pe care a cunoscut-o fenomenul noilor droguri, aşa numitele „etnobotanice”. În absenţa unei alternative care să nu atragă pedeapsa cu închisoarea, consumatorii s-au orientat spre aceste noi substanţe, mult mai toxice şi mai dăunatoare prin consecinţe, dar legale. De asemenea, în Romania, instituţia răspunzatoare de prevenire, tratament, cercetare şi politici în domeniul drogurilor ţine de Ministerul Administratiei şi Internelor (Ministerul Sanatatii are o implicare minimă), o situaţie unică în Europa, ceea ce subliniaza încă o dată viziunea statului român asupra acestui fenomen. Consider că preluarea modelului care vede consumul de droguri ca pe o problemă de sănătate publică, nu o infracţiune pasibilă de închisoare, ar avea ca efect scăderea conscinţelor negative asociate consumului, o scădere a criminalităţii şi diminuarea comerţului cu „etnobotanice”. În plus, studiile arată că, pe termen mediu şi lung, se realizează o economie de fonduri la buget, pentru că este mai ieftin să previi şi să tratezi decât să ţii oameni în puşcărie şi să finanţezi un război fără sfârşit. De exemplu, tratamentul timp de 1 lună al unui consumator dependent de droguri este de 6 până la 10 ori mai ieftin decât suma pe care statul o plăteşte pentru a ţine pe cineva în penitenciar.